Incidentul cu Jandarmeria si Politia - reactii si opinii

Aceasta poveste a pornit ca un simplu post pe blogul meu, ca o destainuire, nu ca un manifest. Nu m-am asteptat ca povestea mea sa fie distribuita, share-uita, re-publicata in fel si chip. Nu m-am asteptat la valul de e-mailuri, mesaje private, comentarii, de miile de vizualizari atat pe blog cat si pe site-urile care mi-au re-publicat povestea. In continuare sunt uimit de gradul de atentie pe care a primit-o patania mea.

Si asta ma pune intr-o situatie dificila. Nu stiu cum sa abordez aceasta atentie. In mare parte, feedback-ul primit a fost pozitiv. Oameni pe care nu i-am vazut in viata mea, si pe care probabil ca nu-i voi vedea vreodata, m-au sustintut, mi-au dat sfaturi, mi-au oferit servicii legale pro-bono, si-au aratat solidaritatea... Nu am cuvinte pentru a multumi acestor oameni pentru grija si atentia aratata unui strain. Am fost extrem de miscat de valul de simpatie generat de destainuirea mea.

Pe de alta parte, mereu vor fi indivizi care vor contesta genul asta de marturii. Si nici nu cred ca-i pot condamna, nu stiu cum as reactiona eu insumi la citirea unei asftel de povesti pe alocuri incredibile. Sunt oameni care sustin ca e o fabricatie, ca am mintit, ca am inventat sau exagerat totul. Din fericire (sau nefericire?..), nu trebuie sa-mi demonstrez nevinovatia in fata lor, ci in fata Judecatoriei si autoritatilor. Insa pe alocuri au considerat suspect anonimatul meu, faptul ca nu-mi declar numele sau ca nu public procesul verbal. Au presupus ca o fac pentur ca am ceva de ascuns, pentru ca evit expunerea neadavarului rostit de mine. Vreau sa fiu foarte clar.

Nu am nimic de ascuns.

Motivul pentru care nu imi fac public numele nu este frica de represiuni etc, ci pur si simplu dorinta de a controla in ce fel si cum imi este distribuit numele sau povestea. Nu doresc ca numele meu sa fie invocat de oameni cu care nu am nimic de-a face, de grupuri militante ale caror convingeri nu le impartasesc – in general orice forma de asociere cu o agenda politica sau filosofie cu care nu am nimic de-a face.

In primul si in primul rand, nu am nici in clin nici in maneca cu protestul. In cel mai bun caz am fost un spectator naiv, dar genul acesta de protest stradal nu este in concordanta cu convingerile mele. Daca simt nevoia de a-mi impartasi punctul de vedere vis-a-vis de situatia politica din Romania, o fac prin scris, intr-un mod public (pe blog, de exemplu), unde parerea mea individuala poate fi separata de a altora, unde poate fi atacata, criticata sau impartasita punctual. Atata timp cat am un punct de parere personal, mi-l voi sustine tot personal.  Am tinut sa subliniez neapartenenta mea la miscarea protestatara din mai multe motive. Primul ar fi onestitatea: Vreau ca oamenii care ma sustin s-o faca in cunostinta de cauza: sa stie ca nu ma asociez cu protestele, si daca simpatizeaza cu situatia mea, sa simpatizeze din cauza abuzului fortelor de ordine. Nu sunt o voce a protestatarilor, si nu le sustin actiunile– am propriile pareri (negative, in mare parte) despre tara si politica. Doi la mana, pentru a sublinia idignarea mea vis-a-vis de faptul ca am fost acuzat si amendat pentru participarea la o miscare cu care nu am nimic de-a face, si pentru ca am fost acuzat si amendat pentru exact genul de comportament (violenta, vandalism, deranjarea linistii publice) pe care il condamn!

Stiu ca printre cei care au protestat se numara multi oameni cu intentii bune. Nu le condamn curajul, motivele sau obiectivele. Daca am ceva de condamnat, atunci condamn violentele si vandalismul, insa tind sa cred ca protestatarii aflati acolo sa-si sustina crezul in mod autentic nu ar recurge la astfel de gesturi. Vandalismul nu acorda credibilitate unui protest. Pe de alta parte, nu pun semn de egalitate intre protest si vandalism. Cred ca e vorba de doua nuclee de gandire distincte, si din nefericire cele 2 sunt asociate in mai multe feluri. Sunt constient ca orice miscare de protest (vezi Occupy Movement) va suferi, in cele din urma, de: lipsa de organizare, lipsa de coeziune, lipsa de coerenta etc. Cand aduni o multime asa mare de oameni, chestiunile individuale se pierd in melanjul greu de controlat al unui organism format din mii de indivizi ce trebuie cat de cat sa actioneze unitar.

Sunt intr-adevar vinovat de faptul ca nu-mi cunosc drepturile si nu cunosc legislatia pentru astfel de intamplari. Sunt probabil la fel de vinovat de faptul ca n-am fost mai „intepat”, mai combativ cu fortele de ordine. La momentul respectiv, eram convins de nevinovatia mea si de faptul ca acest lucru va iesi negresit la suprafata si ca incidentul se va rezolva rapid si cu rezultat pozitiv. Pe scurt, am avut incredere in fortele de ordine. S-a dovedit a fi o greseala din care am invatat multe.

Nu stiu daca au arestat oameni vinvoati. Stiu sigur ca au arestat nevinovati.